Programul de colectare și depozitarea lânii şi Programul „Tomate românești”

ÎNTREBARE

Adresată: Domnului Petre DAEA, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Întocmită de către: Gabriel Horia Nasra, deputat, membru al Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat, Circumscripția electorală nr. 13, CLUJ.

Obiectul Întrebarii: Programul de colectare și depozitarea lânii şi Programul „Tomate românești”

Stimate doamnule ministru,

Începând cu mandatul dumneavoastră, producătorii agricoli din România sunt susținuți printr-un program guvernamental să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.

Conform datelor oficiale, cantitatea de roşii proaspete livrate în 2017 de către beneficiarii programului de tomate româneşti a depăşit 50.000 de tone (un procent semnificativ din producţia autohtonă generală de roşii), iar suma plătită către cei peste 8.000 de legumicultori a fost de circa 23,667 milioane de euro. În primul ciclu de producţie din cadrul programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate derulat în anul 2017 s-au înscris 4.397 beneficiari, iar în ciclul al doilea un număr de 3.627 beneficiari.

Prin urmare, conform statisticilor prezentate, în primul an, Programul „Tomate românești” a fost un succes. Programul a livrat produse proaspete în extrasezon,  a permis un ritm regulat și coerent de aprovizionare, s-a obținut o producție suplimentară de 50.000 tone roșii și o extinderea a suprafețelor de sere și solarii cu 1.000 ha etc.

De asemenea, Programul de colectare și depozitarea lânii este o altă reuşită a mandatului dumneavoastră, însă, pentru extinderea şi eficientizarea proiectului este nevoie de cât mai multe centre de colectare.

Având în vedere cele expuse mai sus, domnule ministru, vă solicit să-mi răspundeţi în scris la următoarele întrebări:

  1. Câte centre de preluare a lânii s-au înfiinţat de la începutul programului? Când se va deschide un centru în judeţul Cluj?
  2. Câţi beneficiari sunt înscrişi în Programul de colectare și depozitarea lânii şi câte tone preconizaţi că vor fi colectate în 2018?
  3. Câţi beneficiari sunt înscrişi în Programul „Tomate românești” şi câte tone preconizaţi că vor fi colectate în 2018?
  4. Aveţi în vedere susţinerea altor programe asemănătoare în perioada următoare prin care să fie încurajaţi producătorii autohtoni?

Vă mulțumesc,

Gabriel Horia Nasra

Deputat PSD Cluj

You may also like

Leave a Comment