Investițiile Ministerului Apărării Naționale în obiectivele militare din județul Cluj

ÎNTREBARE

Adresată: Domnului Mihai-Viorel FIFOR, Ministrul Apărării Naţionale

Întocmită de către: Gabriel Horia Nasra, deputat, membru al Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat, Circumscripția electorală nr. 13, CLUJ.

Obiectul Întrebarii: Investițiile Ministerului Apărării Naționale în obiectivele militare din județul Cluj

Stimate domnule ministru,

La sfârșitul lunii martie, cu ocazia vizitei de lucru din județul Cluj ați anunțat că în acest an vor continua investiţiile la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii dar și că sprijiniți modernizarea și dotarea Spitalului Militar de Urgență ”Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca.

Având în vedere că trebuie să ne îndeplinim obligațiile asumate în fața partenerilor strategici dar și în urma constatării dumneavoastră că Spitalul Militar de Urgență este „unul dintre cele mai bine aşezate spitale militare pe care le avem în momentul de faţă în țară” vă solicit să-mi răspundeți în scris, la următoarele întrebări:

  1. Cum veți sprijini, concret, modernizarea Spitalului Militar de Urgență? Dotări, reparații sau/și modernizări la imobile aparținătoare?
  2. Câte locuri de muncă vor fi disponibile în următoarea perioadă în Cluj, în unităţile militare, având în vedere că ați reușit să treceți prin Guvern memorandumul de deblocare a 6.400 de locuri de muncă pentru armata română?

Vă mulțumesc,

Solicit răspuns în scris,

Gabriel Horia Nasra

Deputat PSD Cluj

You may also like

Leave a Comment