Traficul şi consumul de droguri în Cluj-Napoca

Adresată: Doamnei Carmen Daniela DAN, Ministrul Afacerilor Interne

Întocmită de către: Gabriel Horia Nasra, deputat, membru al Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat, Circumscripția electorală nr. 13, CLUJ.

Obiectul Întrebarii: Traficul şi consumul de droguri în Cluj-Napoca

Rapoartele Agenţiei Naţionale Antidrog din ultimii ani relevă o statistică tristă atât pentru Cluj-Napoca cât şi pentru alte mari aglomerări urbane din România: Capitala Bucureşti rămâne pe primul loc, atât la capitolul trafic, cât şi în privinţa consumului, apoi, în clasament urmează municipiul Cluj-Napoca.

Chiar dacă România a adoptat gradual în ultimii ani, alături de statele membre ale Uniunii Europene, un ansamblu de măsuri legislative destinate construcţiei şi consolidării continue a cadrului legal şi instituţional naţional, în scopul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului de droguri, cifrele sunt an de an tot mai îngrijorătoare, de exemplu, aproape 5% dintre românii cu vârste între 15 – 64 de ani au consumat cel putin o dată canabis.

Având în vedere că statisticile Agenţiei Naţionale Antidrog sunt confirmate  procesual, juridic, şi de magistraţi „în zona Clujului avem zeci de dosare cu traficanți de droguri și cu consumatori de droguri, cred că este al doilea oraș din România la numărul de dosare” se impun măsură imediate şi o strategie coerentă care să ducă la diminuarea numărului de consumatori.

În acest sens vă solicit răspuns în scris la următoarele întrebări:

  1. Consideraţi eficientă strategia Agenţiei Naţionale Antidrog privind prevenţia şi combaterea acestui flagel, dacă an de an numărul consumatorilor de droguri creşte?
  2. Există o colaborare eficientă cu autorităţile locale din Cluj-Napoca în această speţă, având în vedere că municipiul este anual în topul oraşelor cu consum ridicat de droguri?

Solicit răspuns în scris,

Vă mulțumesc,

Gabriel Horia Nasra

Deputat PSD Cluj

You may also like

Leave a Comment